Există o vorbă în popor că cine te iubește te acceptă așa cum ești. De la ideea de standard al dragostei noastre față de partenerul de viață, iubit/iubită sau oameni, până la dorința de reproș atunci când cineva îndrăznește să spună că un anumit comportament din viața noastră nu e bun și ar trebui schimbat, contextele în care folosim vorba aceasta sunt diverse. Uneori am ascuns-o sub masca justificării, a milei, ori a iubirii de sine sau a mândriei, alteori i-am oferit chiar statutul de dragoste necondiționată, fapt asupra căruia doresc să mă opresc.

 

Societatea postmodernistă cu ideologia neo-marxistă a reușit să influențeze perspectiva omului despre cum arată caracterul moral sau etic, astfel multe virtuți au fost golite de sens sau devalorificate. Dragostea nu a fost ocolită, ba dimpotrivă martirizată este puțin spus datorită extremei pervertiri produse asupra înțelegerii umane despre această virtute. Aș aminti aici câteva mijloace prin care este înfăptuită această crimă:

 

-filmele holywood-idiene dramatic-romantice. De cele mai multe ori scenariile ne prezintă dragostea ca o pură atracție fizică dintre un bărbat și o femeie. Mai nou, găsim și câteva ecranizări a unor așa numite povești de dragoste reale dintre persoane de același sex. Urmărind acțiunea filmului, vedem că în calea împlinirii dragostei se ridică multe obstacole care trebuie depășite: unul dintre protagoniști este căsătorit, ce facem? Comitem adulter și apoi divorțăm; alteori ucidem, înșelăm oameni, mințim, facem tot ce este necesar pentru ca dragostea noastră să fie împlinită. Și prin ce este reprezentat apogeul? Întreținerea unei relații sexuale (care, de cele mai multe ori e în afara mariajului). Astfel de filme rulează în cinema zilnic și sunt difuzate 24/24 prin intermediul televiziunii. La astfel de filme ne uităm.

 

-romanele erotice. O descriere asemănătoare cu cea de sus doar că propaganda e în scris.

 

-pornografia. Un domeniu vast răspândit prin cărți, reviste, emisiuni, filme ș.a. Mesajul este simplu: renunțarea la orice regulă morală. Când spun orice regulă mă refer într-adevăr la orice regulă. Consumul de pornografie cauzează divorțuri, violuri, crime, incesturi; hrănește homosexualitatea, pedofilia, zoofilia și…mă opresc aici datorită dezgustului față de tot de înseamnă acest domeniu.

 

O analiză sinceră asupra societății contemporane ne prezintă o realitate în care tot ce este dumnezeiesc este înlăturat din caracterul omului. Ei bine, într-un asemenea context, Biserica ar trebui să stea fermă, bine ancorată în credință și Cuvânt, păstrând astfel valorile biblice în viața celor care acceptă pe Dumnezeu ca stăpân. Dar nu ne putem ascunde după un fir de ață. Vedem că multe sunt acele biserici care s-au compromis, renunțând la proclamarea adevărului Scriptural și, nu doar atât, inevitabil acceptând și păcatul ca normalitate.

 

Este de la sine înțeles că dragostea ca virtute divină a avut de suferit. Bisericile (compromise) au defilat și încă defilează cu motto-uri ca: Dumnezeu este dragoste; Dumnezeu te iubește necondiționat; Dumnezeu nu te judecă; Nu contează ce spun ceilalți, fii tu însuți; Dumnezeu te primește așa cum ești ș.a. Poate vă întrebați: dar ce e greșit la aceste zicale, ele spun adevărul, altele chiar sunt citate biblice? Da, ele spun adevărul, și unele chiar citează Biblia, doar că metoda și forma sub care sunt prezentate afectează înțelegerea scripturală cu privire la ele.

 

În 1 Ioan 4:16 este scris că „Dumnezeu este dragoste” sau în Ezechiel 18:23 Biblia spune: „Doresc Eu moartea păcătosului? – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?” Texte ca acestea sunt folosite pentru a argumenta afirmațiile de mai sus. La prima vedere nimic nu pare greșit. Înțelegem că Dumnezeu este dragoste, iubitor și El poartă de grijă tuturor. De asemenea, vedem că El nu dorește ca păcătosul să moară ci că dorința Lui este înspre îndreptarea acestuia. Cuvinte frumoase, asta spun și eu, dar mare atenție la felul în care mulți dintre noi le folosim: Dumnezeu este dragoste, asta înseamnă că nu o să mă lase El să merg în iad; aaa…Dumnezeu mă iubește necondiționat, atunci nu contează cum trăiesc pe pământ pentru că dragostea Lui e mai mare ca orice; El nu vrea ca păcătosul să moară, va face El cumva să mă redreseze la momentul potrivit dar până atunci eu trăiesc cum vreau; am căzut și de data asta în ispită dar nici o problemă că Dumnezeu iartă și acoperă totul.

 

Dragilor, cred că am înțeles greșit cum stă treaba cu dragostea lui Dumnezeu. Când spunem că Dumnezeu iubește necondiționat, înseamnă că Dumnezeu iubește pe oricine este om. Oriunde te-ai născut, orice culoare a pielii ai avea, orice statut social te reprezintă, înaintea lui Dumnezeu nu contează, El te iubește. Te-a iubit așa mult că a dat pe Isus Hristos ca jertfă pentru păcatele tale iar dorința Lui este ca omul să fie mântuit. „Soarele răsare și peste cei buni și peste cei răi”. Dar, să nu credem că Dumnezeu nu mai este drept dacă iubește așa mult. Nicidecum, ci tot în dreapta judecată a lui Dumnezeu nu se fac diferențe: „Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului. Toți cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; și toți cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecați după Lege.” (Romani 2:11-12) Ce înțeleg atunci? Înțeleg că Dumnezeu își manifestă bunătatea peste fiecare om, bunătate care ne îndeamnă la pocăință și prin această pocăință, orice om poate fi mântuit crezând în jertfa lui Isus Hristos. Înțeleg că mântuirea nu e prin fapte proprii sau după puterea fiecăruia ci actul salvării este exclusiv în mâna lui Dumnezeu. Așadar, aceasta este perspectiva universală asupra tuturor oamenilor.

 

Să vedem acum ce spune Biblia despre cei care cunosc adevărul Scripturii și totuși refuză să îl accepte: Ca spuma iei pe toți cei răi de pe pământ: de aceea eu iubesc învățăturile Tale. (Psalmul 119:119); „Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea și nelegiuirea”(Isaia 61:8); „Astfel ei totdeauna pun vârf păcatelor lor. Dar, la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu!” (1 Tesaloniceni 2:16); „Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:36); „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.” (Romani 1:18) Așadar, Dumnezeu iubește pe om dar păcatul pe care acesta îl înfăptuiește este judecat de către Dumnezeu drept. Atât timp cât omul nu vine la Domnul Isus Hristos pentru a primi viața veșnică, nu există șanse prin orice alt mijloc de a evita mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu iubește omul dar nu poate lăsa păcatul nepedepsit, iar plata păcatului este moartea veșnică, nu a faptei ci a celui care a săvârșit-o.

 

O ultimă perspectivă este aceea despre oamenii care cred Adevărul și au mărturisit că sunt împăcați cu Dumnezeu. Aici întâlnim de multe ori dificultăți în înțelegerea dragostei lui Dumnezeu, totuși să încercăm să dăm la o parte ceața din fața ochilor. Vedeți, dragi cititori, nu puțini sunt aceia care au vestit o evanghelie diluată care spune că Dumnezeu te primește așa cum ești și El te cheamă să fii tu însuți. De ce diluată? Pentru că dragostea lui Dumnezeu exprimată printr-o primire necondiționată este manifestată înainte de convertire. Noi trebuie să înțelegem că zicala care a cauzat această greșită înțelegere, adică că cine te iubește, te acceptă așa cum ești, spune adevărul parțial, adică amintește doar actul inițiator în dragoste. Dar odată ce ai primit iubirea lui Dumnezeu în tine, tu nu poți rămâne același ca până atunci. Apostolul Ioan ne spune că „dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. (1 Ioan 2:15) Adevărul complet este acela că pentru că te iubesc, nu te pot lăsa așa. Noi, credincioșii trebuie să înțelegem că dragostea lui Dumnezeu pentru noi este veșnică și fidelă, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu vede în noi lucruri care trebuie aruncate, caractere care trebuie vindecate, păcate care trebuie înlăturate prin lepădare de sine și prin jertfirea firii pământești. Omul pe care Dumnezeu îl iubește și care se află în dragostea lui Dumnezeu, este o făptură nouă și trebuie să trăiască asemenea unei făpturi noi. „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1 Ioan 3:9)

 

Și încă ceva înainte de a încheia. Să nu uităm, Dumnezeu iartă păcatul dacă venim cu credincioșie înaintea Lui și ne mărturisim dar asta nu înseamnă că pentru acela credincios, care a gustat deja din harul lui Dumnezeu, nu există urmări sau consecințe ale faptelor sale, „Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” (Evrei 12:6) Pentru educarea noastră ca fii ai Împărăției, Dumnezeu recurge la metodele cele mai eficiente, de aceea primiți această dragoste care nu vă lasă neschimbați, cea care este o provocare pentru tine însuți de a deveni ca Hristos.

 

 

 

Radu Beniamin,

Institutul Teologic Penticostal București.

 

06 iunie 2019

Te iubesc (ne)condiționat!